Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
08.12.2008 HANDBAL

Miracolul bãcãuan de la Europene! Narcisa Lecuşanu

Narcisa Lecuşanu, una din componentele de bazã ale naţionalei României de handbal feminin , este o jucãtoare nascutã la Bacãu. Asearã, handbalista a fost desemnatã cea mai bunã jucãtoare în partida contra celor de la Danemarca, câştigatã cu scorul de 27-25, ea fiind autoare a 9 goluri.

     Foto 1

În spatele învingãtoarei noastre stã o poveste incredibilã pe care nu mulţi o ştiu.
Cartierul Letea este despãrţit de cartierul Bucegi prin liniile de cale feratã.

În acest loc mulţi copii sau oameni mari au fost cãlcaţi de tren.

Ce legãturã are acest lucru cu Narcisa?


La o vârsta destul de fragedã, handbalista noastrã a trecut prin aceeaşi situaţie.

Ea se întorcea din zona pãrculeţului Letea spre casã.
În încercarea ei de a traversa, Narcisa s-a impiedicat şi a cãzut între linii. Chiar în acel moment trecea un tren.
Fiind destul de micuţã, ea a avut inspiraţia sã se întindã între şine, iar trenul a trecut peste ea.
Acest lucru n-a rãmas fãrã urmãri. Un semn se poate observa şi acum în zona cefei, unde a fost atinsã.
Lovitã a fost şi în zona coloanei, dar cu timpul aceasta şi-a revenit.
Un locuitor din zonã îşi aminteşte foarte bine episodul şi spune cã cea pe care a susţinut-o aseara în partida contra danezelor trãieşte datoritã unui miracol, iar ea pe teren ea, alãturi de colege, a facut un miracol.
 
De menţionat este faptul cã mândria bãcãuanilor, este cetãţean de onoare al oraşului din anul 2005!
Hotarare nr. 341/28.12.2005 privind acordarea TITLULUI DE „CETÃŢEAN DE ONOARE

AL MUNICIPIULUI BACÃU” d-nei NARCISA-GEORGETA LECUŞANU şi d-rei RALUCA IVAN, membre ale Echipei Naţionale de Handbal Feminin – Vicecampioanã Mondialã la Campionatul Mondial - Rusia 2005.

 

 Diana Pãduraru

COMENTARII (23)

De alina pe 12.12.2008 la 17:28

incredibil esti preferata mea esty cea mai buna

De marian ardeleanu pe 11.12.2008 la 14:52

FELICITARI NARCISA PT MECIUL DE ASEARA!!!!!! MULT SUCCES AZI!!!!1 HAI ROMANIA!!!!!11

De narcy deea d galati pe 11.12.2008 la 08:41

thoane nu imi vine sa cred......esti foarte tare.......povestea este intrdavar uimitoare....si erai la fel de isteata si cand erai mik....te ador esti preferata mea.. de cate ori ai salvat romania dee la infrangeri...TE IUBESC

De ventuzar pe 11.12.2008 la 03:37

ce treaba are frumusetea cu handbalul ?

De catalin pe 10.12.2008 la 00:35

asa draguta era si cand era junioara.o cunosc de cand a inceput handbalul,nu cred ca iti mai amintesti de mine dar eu cu siguranta da.ai ajuns unde ai dorit cel mai mult.te felicit si iti doresc mult noroc in continuare si de ce nu poate si o cariera de antrenoare la fel de frumoasa si plina de rezultate bune.te asteptam in moldova pentru cariera de antrenoare....!!!

De mountytoma pe 09.12.2008 la 21:18

esti foarte frumoasa, esti o jucatoare foarte buna, si cineva acolo sus are grija de tine! continua tot asa!

De Jassyman pe 09.12.2008 la 18:03

Eşti bravo, Narcisa! Eşti o moldoveancă care ne face cinste nu numai prin faptul că eşti frumoasă, meritoriu este că eşti talentată, şti să te dăruieşti, eşti o luptătoare... PS: Sună atât de miticesc expresia asta cu "sexy", nu cred că are ce căuta astfel de termene la un astfel de articol...

De cool boy pe 09.12.2008 la 17:35

Cea mai frumaoasa handbalista este,Narcisa, e foarte cool, si portarita blonda este fff sexy. Bravo fetele, HAI ROMANIA

De ion pe 09.12.2008 la 17:34

e super sexy tipa :)))

De jaak pe 09.12.2008 la 17:11

NARCISA MULTUMESTE-L PE SOCRUL TAU CU UN CAMPIONAT MARE SA FIE MINDRU DE TINE. IN REST SANATATE,BANI MULTI SI FERICIRE DE LA UN BRAILEAN. "HAI ROMANIA"

De CristiG pe 09.12.2008 la 16:49

Mare noroc a avut si se pare ca Dumnezeu avea alte planuri cu ea. P.S. Pentru cine a scris articolul as avea 2 critici: 1 - Cartierul Letea cred ca e despartit de bacau nu de Bugegi (astia se afla in alta parte) 2 - Cred ca se spune "liniile de cale ferata"

De manolo pe 09.12.2008 la 16:29

FELICITARI NARCISA,TIE SI TUTUROR FETELOR!!!!ESTI FRUMOASA SI TALENTATA!SUCCES IN CONTINUARE!

De CRISTI pe 09.12.2008 la 16:19

BRAVO!

De adi pe 09.12.2008 la 16:15

Multa sanatate si fericire tuturor handbalistelor noastre! Hai ROMANIA!

De dragos_dae pe 09.12.2008 la 15:57

Narcisa e pt nationala Romaniei cum era Zidane pt Real Madrid. bravo narcisa si tine-o tot asa!

De ciuprian pe 09.12.2008 la 15:51

felicitari echipei si bravo narci!! te felicit pentru faptul cum gandesti pe teren , tu esti creierul atacului si al apararii , bravo inca o data

De sergiu pe 09.12.2008 la 15:46

cine a scris articolul asta? :O:OO: nici sa scrie o poveste nu stie :O:O [-(

De stelma pe 09.12.2008 la 15:36

Narcisa este a noastra,a Valcenilor,laici a facut performanta,aici s-a intors sa continue activitatea si cinste ei ca a ales sa ramana la noi la Valcea.O cunosc personal si stiu ca are un caracter deosebit.Bravooooooooooo tuturor fetelor din lot si sa o tina tot asa in continuare.

De kerkele pe 09.12.2008 la 15:35

Bravo Narcisa! Esti si frumoasa si, se vede in privirea ta, SUPER INTELIGENTA!! Salutari din Oltenia! Hai Romania!!!

De joy pe 09.12.2008 la 15:29

poveste asta a mai aparut si cand au castigat argintul in Rusia!

De Bogdan D pe 09.12.2008 la 15:23

Bravo Narcisa, esti super!

De joy pe 09.12.2008 la 11:30

Bravo Narci!! Sper sa o tineti tot asha!! Si Crap e din Bacau...a fost descoperita de Manoliu!.. suntem reprezentati bine la nationala de doua frumoase!

De bacau pe 08.12.2008 la 23:56

sant mandru ca sunt ROMAN-MODOVEAN-BACAUAN-!!!!!!! ! TATAL NOSTRU a ajutato sa traiasca !!!!!!!


Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN HANDBAL

Dispare si echipa de...

Ceea ce era doar un zvon pare sa primeasca o prima confirmare.

Trei transferuri la...

Vicecampioana Știința Municipal Dedeman Bacău a oficializat treVicecampioana Știința Municipal Dedeman Bacău a...

Pleaca Voica, vine...

Stiinta Bacau a trimis un comunicat prin care anunta schimbarea lui Eliodor Voica.

Amical, in loc de derby

Într-un joc-scoală desfăsurat duminică, pe durata de două reprize de câte 40 de minute, cele două echipe ale...

FACEBOOK

 

CELE MAI COMENTATE

MECIURI

  • Aerostar Bacau
    Aerostar Bacau
  • 0:1
  • Foresta Suceava
    Foresta Suceava

04.10.2016 14:30

 Cupa Romaniei

PARIORI

Pariaza pe Bacau!

Cel mai bun site al pariorilor. Gasesti cotele dorite, inclusiv la Divizia B! Daca te simti inspirati, poti deveni tipster!

COMUNITATE

Intra in comunitatea suporterilor bacauani de pe MYSPORT

Ultradixi sau Allblack sint deja foarte cunoscuti pe singurul site din Romania cu continut creat 100% de useri! Pozele sau textele tale pot aparea pe www.bacausport.ro daca le pui tag Bacau

HANDBALVOLEI.RO

IASISPORT.RO

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
18     1 2 3 4 5
19 6 7 8 9 10 11 12
20 13 14 15 16 17 18 19
21 20 21 22 23 24 25 26
22 27 28 29 30 31    

SONDAJ

Considerati ca Bacaul mai are nevoie de fotbal?

  1. Da
  2. Nu



  1. » rezultate
  2. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV

Contact

Scrie-ne la contact_bacausport@yahoo.com în orice problemă legată de sportul băcăuan!



Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart