Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
28.09.2008 FOTBAL

Egalitate şi între suporteri

"Derby-ul orgoliilor" nu a adus mai multă lume pe stadionul Municipal. Faţă de partida din Cupa României, singura noutate a fost că Ştiinţa a avut un grup de susţinători cantonaţi la Peluza Nord.

     Foto 1 2 3 4 5 6 7 8

Dacă "taurii furioşi" au stat mai bine la capitolul echipament, cei ai Ştiinţei au părut ceva mai mulţi, însă ambele tabere sunt departe de ceea ce înseamnă o galerie, ţinând cont de numărul care alcătuiesc aceste grupuri. Conform celor de la Ştiinţa, jandarmii nu i-au lăsat pe suporterii echipei lui Octavian Grigore să intre în stadion cu bannere.

Cât priveşte spectatorii, aceştia şi-au împărţit simpatiile sau au fost neutri. Cei din tribuna B au părut că ţin cu Ştiinţa, dar s-au rezumat doar la a-l fluiera pe arbitrul de centru atunci când acesta lua decizii împotriva trupei lui Octavian Grigore. Spectatorii de la tribuna A au stat liniştiţi, urmărind neutri partida dintre cele două formaţii ale Bacăului.

COMENTARII (13)

De red dog21 bacau pe 29.09.2008 la 13:57

bv olandezule ai dat dovada de om mare bine ca nu ai mai raspus suporterilor ocazional!!!!!!! fortza fcm bacau!!!!!!!! moldovean pana la moarte!!!!!!!

dispret total pt suporter ocazional!!! si atat ..comentariile sunt de prisos....

De Vllllllllladdddddd pe 28.09.2008 la 23:23

ba frustratilor no mai sugeti cu stiinta voastra ca e de kkt....la fel si asa zisa ei galerie...care faceti turul echipelor de liga 3a sa cersiti bani boschetarilor....continuati-va cerseala in continuare ca nu o sa mai tine mult

De bai u bacau pe 28.09.2008 la 21:35

mai ala de te numesti ub....(un bou)....sa stii ca banner exista intreaba bajetii care stiu sau intra pe siteul celor de la best...sau mai bine intreaba jandarmii ca ei...saracii ne dadeau ajutor la "perchezitie"....si nu mai vb aiurea daca tu nici macar nu ai fost acolo... cat despre meci...am avut doar 2 ore sa ne strangem... poti sa suni la cei care stiu...sau sa intrebi mai bine pe forum la vaslui sau la piatra..sa vezi ca trebv sa vina...dar si asa au fost mai multi de la stiinta ca voi....:)))...pana nu pleaca seche...o sa mai ramana cam 10 de toti si de o parte si de cealalta...pacat bacau merita fotbal...

De red dog21 bacau pe 28.09.2008 la 19:44

in loc sa se uneasca galariile sa faca una si buna ei se razboiesc parca sar crede in anglia!!!!!!!!fortza moldova!!!!!!!!!!

De codrin pe 28.09.2008 la 19:44

care esti ma u.b si ultra x-trema ati fost niste copii si acum aveti preteniti

De codrin pe 28.09.2008 la 19:44

care esti ma u.b si ultra x-trema ati fost niste copii si acum aveti preteniti

De U.B pe 28.09.2008 la 15:36

am uitat sa mai spun respect vodka pt ce i-ai spus lu cioara de seche... de ne-am strange 50 sa ii rasturnam masina lu seche sa vada ca nu mai e dorit la fcm ...sa se mute si din bacau

De U.B pe 28.09.2008 la 15:33

ultra x-trema voi ati cantat ceva?? ca sincer nici nu v-am auzit ...auzi la ei nu ne-au lasat cu benere=)))) da aveati ceva ca sa va lase??? da parca v-ati anuntat 200 unde i-ati lasat pe cei de la vaslui,iasi,roman,botosani =)))) ....sunteti penibili

De ultra x-trema pe 28.09.2008 la 12:51

c egalitate a fost?pacat k nu a dat gol Stiinta sa fi vazut cum se bucura toti spectatorii...mare pacat...in scurt timp cred k se va forma o galerie frumoasa pt Stiinta....apropo..FELICITARI LUI VOTKA !!!asa trebuie sa se comporte si taurii furiosi

De SECHElele pe 28.09.2008 la 10:30

ce fotbal mai vreti bacauanilor, cu o echipa de ciangai si una imprumutata? sunteti varza , nu mai aveti nimic bun in bacau, ati ajuns rusinea tarii!!!

De fcm bacau pe 28.09.2008 la 10:02

vrajeala ca nu i-au lasat cu bannere :)) nici nu aveau ...da ei ce sa zica...

De fcm bacau pe 28.09.2008 la 10:00

multa m**e stiinta .Forza FCM BACAU !!! BACAU SUNTEM NOI !!!


Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN FOTBAL

VIDEO / Vulturul...

Golul a doilea marcat de Tanasa in partida Vulturul Magiresti - CSM Moinesti 3-1

FACEBOOK

 

CELE MAI COMENTATE

MECIURI

  • Aerostar Bacau
    Aerostar Bacau
  • 0:1
  • Foresta Suceava
    Foresta Suceava

04.10.2016 14:30

 Cupa Romaniei

PARIORI

Pariaza pe Bacau!

Cel mai bun site al pariorilor. Gasesti cotele dorite, inclusiv la Divizia B! Daca te simti inspirati, poti deveni tipster!

COMUNITATE

Intra in comunitatea suporterilor bacauani de pe MYSPORT

Ultradixi sau Allblack sint deja foarte cunoscuti pe singurul site din Romania cu continut creat 100% de useri! Pozele sau textele tale pot aparea pe www.bacausport.ro daca le pui tag Bacau

HANDBALVOLEI.RO

IASISPORT.RO

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
35           1 2
36 3 4 5 6 7 8 9
37 10 11 12 13 14 15 16
38 17 18 19 20 21 22 23
39 24 25 26 27 28 29 30

SONDAJ

Considerati ca Bacaul mai are nevoie de fotbal?

  1. Da
  2. Nu



  1. » rezultate
  2. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV

Contact

Scrie-ne la contact_bacausport@yahoo.com în orice problemă legată de sportul băcăuan!



Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart