Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
17.12.2010 JUNIORI

Clasamente, juniori/Cine resuscitează fotbalul juvenil?

Asistam impasibili la o degradare a fotbalului, începând de la copii, pînă la echipele de club din prima ligă.

     Foto 1

Nu ştiu câţi au mai asistat la meciuri de copii şi juniori, în afară de părinţi, câţi au mai avut curiozitatea să vadă ce vine din urmă şi în ce ape se scaldă, însă dacă ar fi făcut-o ar fi fost dezamăgiţi. Unele echipe au uitat câte generaţii au purtat acelaşi rind de echipament, au uitat cum e să joci pe un teren în care să nu te accidentezi când încerci să dai în minge şi multe altele.

Am ajuns ca o licenţa să fie obţinută dacã ai scaune şi nocturnã, dar dacã juniorii se zbat în mizerie şi indiferenţã nu se mai adaugă ca subpunct pentru licenţiere.

Sunt multe, dar cine să le vadă? Din biroul de la Casa Fotbalului se poate vedea doar noua construcţie “Naţional Arena”, iar “şefii” vin doar invitaţi la inaugurări. Cu aşa interes, aşa rezultate!

Pînă vom mai reveni la acest subiect delicat vă arătăm care este situaţia clasamentelor la nivel de juniori în judeţul Bacău.

Juniori A1

1. CS Aerostar 8 7 1 0 39 1 29 pct

2. AS FCM Bacău 8 6 1 1 19 12 25 pct

3. Athletic Dărmăneşti 8 3 2 3 7 11 14 pct

4. AS Măgura Tg Ocna 8 3 1 4 16 22 13

5. LPS II Bacău 8 2 1 5 11 27 9 pct

6. LPS I Bacău 8 0 0 8 3 22 0 pct 

Juniori C

1. FCM Oneşti 10 10 0 0 51 2 40pct

2. LPS Bacău 10 8 1 1 48 7 33 pct

3. Ştiinţa Comăneşti 10 7 1 2 30 17 29 pct

4. AS FCM Bacău 10 7 0 3 36 13 28 pct

5. CS Aerostar Bacău 10 7 0 3 25 18 28 pct

6. CSŞ Oneşti 10 4 0 6 16 25 16 pct

7. CSM Moineşti 10 3 0 7 21 32 12 pct

8. SC Bacău 10 2 2 6 23 42 10  pct

9. AS Ghimeş 10 2 1 7 19 26 9 pct

10. Athletic Dărmăneşti 10 1 1 8 5 48 5 pct

11. CSŞ Condor Lilieci 10 1 0 9 4 43 4 pct

Juniori D

1. AS FCM Bacău 9 7 2 0 34 7 30 pct

2. CSM Moineşti 9 6 3 0 39 6 27 pct

3. CSS Oneşti 9 6 2 1 24 5 26 pct

4. CS Aerostar Bacău 9 5 3 1 19 3 23 pct

5. FCM Oneşti 9 5 1 3 32 11 21 pct

6. SC Bacău 9 4 1 4 21 29 17 pct

7. CSŞ Condor Lilieci 9 2 1 6 10 34 9 pct

8. Ştiinţa Comăneşti 9 1 1 7 12 36 5 pct

9. AS Ghimeş 9 1 0 8 12 48 4 pct

10. Athletic Dărmăneşti 9 0 2 7 5 28 2 pct

*LPS Bacau s-a retras din campionat 

Juniori E

1. CS Aerostar Bacău 4 4 0 0 23 5 16 pct

2. CSM Moineşti 4 3 0 1 13 11 12

3. AS FCM Bacşu 4 2 0 2 14 15 8 pct

4. FCM Oneşti 4 1 0 3 11 21 4 pct

5. SC Bacău 4 0 0 4 12 21 0 pct

 

Foto: Ionut Branzei

www.ionutbranzei.ro

COMENTARII (1)

Offf Doamne ti se rupe inima cand vezi pe ce terenuri se pregatesc acesti copii.numai dragostea pentru fotbal ii aduce la stadion(ma rog).si cand te gandesti ca o pereche de ghete bune este peste 300 de lei abia atunci iti dai seama ce eforturi fac parintii sa le asigure minimul.dar cati copii talentati au ramas pe langa fenomen pentru ca parinti nu pot sa le asigure bani pentru minimul necesar de a practica sport.felicitari si incurajari celor care se ocupa de copii sa invete fotbal si sa-i atraga spre fotbal unde singura lor bucurie este ca au jucat la sfarsitul saptamanii in campionat.


Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN JUNIORI

Ceahlăul investeşte...

Ceahlăul Piatra Neamţ se gândeşte la ziua de mâine. Cel puţin aşa demonstrează politica clubului în ceea ce...

Rezultate, Etapa a...

Astăzi s-a încheiat etapa cu numărul 22 din cadrul juniorilor republicani. Vezi care au fost scorurile...

PROGRAMUL LIGII A IV-A

LOTURILE DIVIZIONARELOR B DIN BACAU

MECIURI

  • FC Botosani
    FC Botosani
  • 0:0
  • FCM Bacau
    FCM Bacau

16.05.2012 18:00

PARIORI

Pariaza pe Bacau!

Cel mai bun site al pariorilor. Gasesti cotele dorite, inclusiv la Divizia B! Daca te simti inspirati, poti deveni tipster!

VIDEO NEWS PE GSPTV.RO

COMUNITATE

Intra in comunitatea suporterilor bacauani de pe MYSPORT

Ultradixi sau Allblack sint deja foarte cunoscuti pe singurul site din Romania cu continut creat 100% de useri! Pozele sau textele tale pot aparea pe www.bacausport.ro daca le pui tag Bacau

WWW.STIINTAHANDBAL.RO

ONESTI.COM.RO

HANDBALVOLEI.RO

IASISPORT.RO

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
18   1 2 3 4 5 6
19 7 8 9 10 11 12 13
20 14 15 16 17 18 19 20
21 21 22 23 24 25 26 27
22 28 29 30 31      

Programul GSPTV

  • 07:00    Ştiri
  • 07:30    Contraatac
  • 08:00    Ştiri
  • 08:30    Contraatac
  • 09:00    Ştiri
  • 09:30    Contraatac
  • 10:00    Ştiri
  • 10:30    Contraatac
  • 11:00    Ştiri
  • 11:30    Contraatac
  • 12:00    Ştiri
  • 12:30    Contraatac
  • 13:00    Repriza de Ştiri
  • 13:30    Contraatac
  • 14:00    Versus
  • 15:00    Ştiri
  • 15:30    Versus
  • 16:30    Ştiri
  • 17:00    Radio GSP
  • 18:00    Ştirile Zilei
  • 19:00    Contraatac
  • 21:00    Ştiri
  • 21:30    Contraatac
  • 22:30    Meciul Zilei
  • 00:00    Ştiri
  • Sursa programelor TV

Contact

Scrie-ne la contact@bacausport.ro în orice problemă legată de sportul băcăuan!



Studiul de Audienta si Trafic Internet