Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
01.10.2010 AEROSTAR BACAU

Aerostar Bacău - ASC Bacău 1-4 (0-3) / I-au liniştit repede!

Ţinând cont de ultimele rezultate şi de locurile din clasament, meciul dintre cele două echipe se anunţa unul extrem de strâns. Nu a fost aşa, "vinovaţi" fiind cei de la Sport Club care au încheiat conturile încă din prima repriză. Mai întâi, Răduţoiu a reuşit dubla în minutele 11 şi 23, primul gol după ce a transformat penalty-ul acordat în urma henţului comis de Burcă. Apoi, Vasiliu, în min. 27, a făcut 3-0 după ce tot el ratase două ocazii clare.

     Foto 1

A doua parte a fost ceva mai echilibrată, gazdele reuşind să reducă din handicap prin Ichim, în min. 57, după o eroare a lui Doicaru. Minunea nu s-a produs şi pentru că Sport Club a echilibrat erepede partida, iar din minutul 73 gazdele au rămas în zece oameni după eliminarea lui Bălăiţă. Mai mult, în min. 84 Bamba, un jucător care poate evolua chiar şi în prima ligă, a stabilit scorul final cu un şut superb de la 18 m.

Rezumat VIDEO

Aerostar: Iacobuţă - Varea, Burcă, Ichim (64 Puşcaşu), Bălăiţă, Ghioc (81 V. Gheorghe), Gândulescu (85 C Gheorghe), Dragotă, Dumitriu, Boghian, Carp.

ASC Bacău: Satco - Răduţoiu, Matei, Bamba, Dobârceanu, De Grood (47 Adăscăliţei), Doicaru (64 Ungureanu), Vasiliu, Petrea, Pricop (53 Milovanovic), Drăgan (85 Banu).

Ciprian Panait: "M-a mulţumit rezulatul, dar de joc nu am fost satisfăcut. Echipa nu se exprimă aşa cum ştiu că are potenţialul. Iar am primit gol, greşeală nefiind numai a lui Doicaru".

Gogu Munteanu: "Am făcut greşeli individuale şi am pierdut. Sunt jucători tineri, obiectivul nostru fiind să dăm jucători chiar şi în prima ligă"

COMENTARII (19)

Imi vine greu sa cred ca mai exista nostalgici al analfabetului si hotului...Doresc sa-i intreb pe acesti domni ce a facut Sechelariu pt sportul bacauan?In afara feptului ca a bagat banii primariei in echipa lui, i-a mai facut lui fiu-su pista de carting.Cam aici se limiteaza dragostea pt sport a lui.Nu o fi Stavarache perfect nu se poate dar se vede ca investeste in sportul bacauan si in oras.Ar fi facut-o in continuare la FCM dar nu e posibil ca din banii nostri sa sponsorizam echipa lui Seche.El inca mai traieste nostalgia din vremurile cind era primar si deturna sume fabuloase pt.hobiul lui.Crede in continuare ca asa e normal ca el sa fie cu numele si altii cu banii si sa se laude cu "realizarile" lui.Daca iubea fotbalul si Bacaul facea pact cu primaria si nu retrograda echpa in C.Chiar daca va promova nu va sta mult caci el nu are bani sa o tina (chiar el a spus ca nu poate sa o tina in B).Orasul nu-l mai poate mulge cum facea odata si atunci ii intreb eu pe iubitorii fotbalului;pe cine vor sustine?Iar ca si comentariu la titlu;da,au fost superiori celor de la Aerostar si nu i-au lasat sa rasufle.

A si podul de la serbanesti trebuia sa mai aiba o arcada:)

In fine problema noastra aici pe situl asta e fotbalul...in bacau doar FCM...eu zic NU!!!In Bacau FCM este echipa fanion iar SC.Bacau echipa a 2-a...si am rezolvat...sper sa avem 2 echipe la nivel inalt...

@crazybc E parerea ta si o respect. Nu sunt Stavarache sunt doar un locuitor al bacaului care apreciaza ce e acum in comparatie cu ce a fost si care e mai bine informat decat altii. Repet, nimeni nu e perfect. Podul de la Serbanesti nu e gata? Pai se circula de vreo cativa ani buni pe el. Seche a facut un studiu de fezabilitate prin anul 2000 in legatura cu podul, studiu care releva faptul ca se poate prabusi in orice moment. Ce a facut in legatura cu el? NIMIC!!! Pentru ca nu era o afacere rentabila pentru clanul sau. Seche nu s-a implicat in nici un proiect daca nu avea ceva de castigat. Cu fotbalul a fost la fel. S-au spalat multi bani cu pretextul investitiei intr-o echipa care nu a avut performante prea mari. Voi traiti cu impresia ca a realizat ceva pentru ca, avand propria televiziune dadea bani la oameni in direct. Dar oare dadea la oamenii care intradevar aveau nevoie??? Eu am auzit ca nu. Dadea la multi carora nu le placea si nu le place munca. A fost foarte mediatizat pentru ca are propriul trust de presa, trust care loveste in actualul primar inca din prima saptamana din primul mandat. Despre proiectele in derulare nu poti sa te exprimi inainte de a fi finalizate (spitalul municipal si pasajul Oituz). Eu cred ca vor fi foarte utile pentru noi, bacauanii. Oricum cred ca e de laudat faptul ca exista aceste initiative care fostului primar i-au lipsit. Inestitiile de la CETse vor vedea probabil in cativa ani, oricum si aici lucrarile sunt in curs de efectuare, nu s-au finalizat. Curatenia orasului nu tine numai de Primarie, tine si de nivelul nostru, al cetatenilor, de civilizatie si de educatie . Bine, si Primaria are un rol destul de important si este loc de mai bine si din cate stiu exista proiecte si in acest sens, respectiv colectarea selectiva a deseurilor si cresterea numarului de cosuri de gunoi. Numai bine!

Si inca o chestiune si dupaia nu mai umplu situl cu comentarii inutile...orasul nostru e praff...in onesti e mai frumos...focsani e superb vara...iasi si piatra nu mai zic...bacau e mai frumos decat eu stiu comanesti moinesti...

Sc bacau ma faci sa cred ca esti stavarache...care investitii la CET???ca jumatate de oras nu are apa calda...care pod ca a stat 2 ani si nici macar nu e terminat?eu nu am zis ca stavarache nu face nimic...m-ar bate dumnezeu dar nu face calitate...stai sa vezi si cu spitalul.pasajul ce porcarie ieftina o sa iasa...primarul vostru s-a imbogatit intr-un mandat cat seche in 6...si inca ceva sechelariu a dezvoltat orasul asta si v-a facut gosodari acuma numa mizerie in oras,strazi ciudate,taxe absurde si ciment in loc de spatii verzi...eu raman la parerea ca pe timpul lui seche,chiar da mulgea ca un nesimtit,stia sa faca si pentru noi...lua de la bogati si ajuta saracii...

Orasul e varza??? Pai tu spui asta pentru ca esti gica-contra si nu vrei sa vezi realizarile, dar oamenii le vad. Bacaul e printre orasele fruntase din Romania la atras fonduri europene si la proiecte realizate. Dar tie-ti place sa-l injuri pe Stavarache. Meciul a fost blat??? Ai fost la meci??? Eu am fost si Sport Club a fost net superioara Aerostarului, care a incercat da' n-a putut mai mult. Tu vorbesti pentru ca esti platit sa vorbesti si injuri pentru ca esti platit sa injuri. Eu imi spun parerea, pentru ca acum pot sa mi-o exprim liber si nu-mi baga nimeni pumnul in gura ca pe timpu' lu' seche. Tie-ti placea atunci pentru ca erai bagat in seama si acum nu mai esti. Acum statul degeaba si cersitul nu mai sunt apreciate. Asta te deranjeaza pe tine. Adu-ti aminte de la ce a pornit retrogradarea FCM-ului! Seche putea pur si simplu sa cedeze echipa Primariei daca ii pasa asa de mult de soarta fotbalului bacauan. Dar a preferat sa o retrogradeze. A si declarat ca el nu poate sa o tina in Liga a 2-a, dar nici nu a lasat pe nimeni sa o tina pentru ca el nu a mai acceptat continuarea proiectului. Daca-i pasa de echipa si el nu isi permitea sa o tina de ce nu a lasat pe altii sa o faca???

sc.bacau mai filozofule.....tu cred ca nu ai inteles si nu pricepi ca aici nu esti in parlament sau la primarie??!!!Aerostar Bacău - ASC Bacău 1-4 (0-3) / I-au liniştit repede! asta e stirea la care trebuie sa comentezi si nu la ce tot indrugi tu acolo farA ROST!!! COMENTEZA LA SUBIECT SI NU LA PERSOANA MEA .....esti nebun!! vad ca in loc sa comentezi la stire tu ai grija mea si a altora ,,,,,ce-i cu voi ? v-a injectat stavarache pe toti ......care spalat bani ???? mai baiatule vezi ca stavarache si ai lui au finantat si au spalat bani desfiintand apoi 4 echipe de fptbal !!! nu stiu care pe care ...in fine ....te las cu ai tai blatisti si gata ...nu are rost sa continui ...si apropo orasul bacau e varza ..este scos de pe harta romaniei...si asta o spun cei care locuiesc in bacau .......

Eu vin cu argumente, tu vii cu injurii. Asta arata calitatea ta ca om. Cand un om nu mai are argumente de convingere recurge la violenta, in cazul tau violenta limbajului. Sa stii ca violenta nu functioneaza intotdeauna (omul pe care-l slujesti stie cel mai bine, e si unul din motivele pentru care a pierdut primaria), mai sunt si oameni care nu se tem, care au o gandire libera si nu se sperie usor. Problema e ca nu m-ai contrazis la nimic din ce am afirmat, ceea ce inseamna ca imi dai dreptate. Realizarile se vad, le vede cine vrea sa vada. Sunt tot ceea ce ramane in urma unui om. Probleme de rezolvat vor fi mereu, la fel si oameni cu mana intinsa (ca tine) si oameni cu alte pareri si cu nemultumiri. Nimeni nu e perfect si nimeni nu are mereu dreptate. Am niste intrebari pentru tine, pentru voi: ce performante uriase a reusit FCM-ul in istoria sa??? Bine, in afara de spalat sume uriase de bani. De ce sa existe doar FCM in Bacau??? Nu mai sunt orase cu mai multe echipe??? Oamenii vor sa vada fotbal, nu? Numai bine!

sc.bacau .....auzi mai frustratule .....mai dutiiiiiiiiiiiii in puta matiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii iii :) si gata ,comenteza tu cu pnl-istii tai de rahat !!! apropo mai schimba placa ca ne-am saturat de minciuni....gen parc,pod ,teatru de vara etc ..ca nu suntem chiori ,echipa de fotbal fantoma etc,,,,gata ...si mai usor cu jignirile la adresa mea ca nu am luat de la mama ta nik sau din buzunarul tau frustatule./...si repet SUNTETI NISTE BLATISTI ORDINARI !!!

Lui seche i-a pasat asa de mult de bacauani, incat s-a imbogatit pe spatele lor. Iar pe oamenii de afaceri din Bacau i-a obligat sa cotizeze la FCM. FCM-ul nu l-a tinut niciodata din banii lui, ci doar din bani publici. Si acum tot din banii bacauanilor isi plateste echipa pentru ca exista in derulare un contract semnat cu municipalitatea inca de pe vremea cand era primar. Sunt lucruri pe care voi, cei invatati sa cersiti la usa lui seche nu le stiti. Voi stiti doar sa tipati impotriva celor care va refuza mana intinsa si va trimit la munca. Vorbeste olandezu' care nu stiu daca a muncit o zi in viata lui. Sa stiti ca nu exista in nomenclatorul de meserii si suporterul calificat. Asta-i doar o pasiune, nu o meserie. Spuneti-i lucru asta si lu' olandezu'!!! Am uitat sa enumar printre realizarile actualei administratii spitalul municipal, piata de gross, centrul de afaceri, investitii din fonduri europene la CET si la groapa de gunoi, plus un proiect care o sa urmeze la insula de agrement si unul in parcul Cancicov. Toate astea fiind realizate din fonduri europene si din bugetul local din cauza ca guvernantii au o culoare politica diferita fata de cei care au in administrare Primaria din Bacau. Spuneti-mi un sigur proiect realizat de seche pe vremea cand era primar. UNUL! Cand incercati sa convingeti pe cineva ca meritati sa fiti luati in serios demonstrati ca sunteti voi oameni onesti si sinceri si nu doar acuzati pe altii ca nu sunt. V-am pupat!

S.c. Bacau Pe vremea lui Sechelariu aveam strazi bune...aveam iluminat public...aveam parcul cancicov...aveam fotbal...aveam zilele bacaului...aveam strazile curate iarna...si a lasat lucrari de calitate in urma...Stavarache ce a facut??A desfiintat 5 echipe...si-a batut joc de strazi...apa calda...caldura...a investit in apa potabila si in centrul Bacaului tot cu gust de kakat vine...iarna mergem ca eschimosii...zilele bacaului au devenit Balciul Bacaului...insula de agrement praff...parcul cancicov a devenit padurea macabra...stadionul municipal a devenit muzeul municipal...nici macar nu ii pasa de noi de bacauani....

sc.bacau comentezala subiect si nu la persoana mah lingaule .,....paraziti sunteti voi astyia care aveti grija mea si a altora .,mai bine iti dadeam la mecla din prima ca sa nu mai comentezi aiurea ....vezi cum mori de ciuda fraier ce esti ..si vezi ca e 15 lei de persoana pana la onesti .....dar tu faci autostopul ,,,,,in pubele nu gasesti lovele lingau de pnl ce esti /hai ca imi provoci greata ....BLATISTILOR...SCURSURI DE ASFALT CE SUNTETI .,...MAI AVETI UN AN SI APOI O SA FUGITI CU TOT CU ASFALTUL VOSTRU .........DUTIIIIIIIIIIIIIIIIII

Cat e drumu' pana la Onesti??? Daca luai cat ai zis n-aveai nevoie sa iei oameni la ocazie. :)) Esti doar un parazit!!! La munca!!! Romania e plina de oameni care stau cu mana intinsa.

sc.bacau sunt satul de tastaturisi ca voi .....pe la spate toti vb toti faceti ..toti va dati zmei dar in fata sunteti niste lingai...iar daca ma cunosti inseamna ca ai intins si tu mana la mine ......imi pare bine ca sunt important de ma comentati ..e plin site-ul de zmei ca voi cu id false. daca ai ceva sa-mi spui imi spui in fata ! de ce te ascunzi ?ascunde-te inapoi de unde ai iesit .......... si pt culturA TA GENERALA ESTI FOARTE PROST INFORMAT ....POATE VOI STATEATI LA 100 LEI CA EU LUAM 25 SAU 30 MILIOANE FRAIERE ASTA POT SA ARGUMENTEZ NICIDECUM 100 LEI ..ASA CA CIOCUL MIC.,...SI TOT PT CULTURA TA GENERALA EU SUNT IN RAZBOI CU STAVARACHE PENTRU CA A DUS ECHIPA FCM BACAU UNDE ESTE ACUM NICIDECUM CA NU NE MAI SPONSORIZEAZA ....in bacau doar FCM BACAU .

Olandezule, inchide ca te sun cand vreau sa merg la Onesti pentru ca stiu ca iei oameni la ocazie, pentru ca nu-ti place munca. Tu esti doar un sclav care n-a reusit nimic in viata lui. Ti-a dat seche casa la ANL si acum latri ca sa-ti platesti datoria. Ai uitat cand il asteptai pe Stavarache sa-ti dea 100 de lei ca sa iei paine la familie. Asculta bine ce-ti spun: seche nu va mai iesi niciodata primar in Bacau si nici unul din oamenii sustinuti de el. Lumea s-a saturat de furturi din bunuri publice (Letea, Transport Public, circuit de karting, academie de tenis, terenuri, etc.). Cea mai importanta diferenta intre actualul primar si seche e ca in urma mandatelor Stavarache o sa ramana ceva: Bazin, Teatrul de vara, podul de la Serbanesti, pasajul Oituz, parcuri, cel de la catedrala si cel olimpic, strazi asfaltate in serbanesti si in alte cartiere marginase si altele si altele, in timp ce in urma fostului primar au ramas doar datorii si proprietati trecute din patrimoniul Bacaului in proprietatea familiei seche. Asa ca, spre uimirea neuronului tau epuizat, latri degeaba. O alta diferenta intre cei doi e ca actualul primar s-a inconjurat de intelectuali, in timp ce fostul s-a inconjurat de oameni ca tine. Pentru o echipa care s-a format in cateva luni Sport Club merge binisor. Numai bine!

rochel vezi ca nu esti pe mahala aici si vb frumos nesimtitule ...in primul rand ...iar in al doilea rand vezi ca voi sunteti pupincuristi lui stavarache ...EL E GROPARUL FOTBALULUII LA BACAU CU 5 ECHIPE LA ACTIV DESFIINTATE SI TOATE DIN BANI PUBLICI!!! ASA CA LASA=NE CU COMETARII DE DOI LEI SI DA EU SUSTIN CA IERI A FOST BLAT ORDINAR ......MACAR ALA NU A RETROGRADAT NICIODATA ECHIPA VOIT ..CUM ATI PROCEDAT VOI ....MAI AVETI SI TUPEU SA VB ..PE CUVANT ,.,,,MAI AVETI UN AN DE ZILE SI DUPA O SA DISPARETI CU TOT CU STAVARCHE AL VOSTRU LA PUBELE CA ACOLO VA ESTE LOCUL SI LA PUSCARIE HOTILOR DIN PNL.RUSINE!!

Esti "istet" olandezule;daca era asa cum zici tu o lasau la 0-1 sau 1-2 nu 0-3 la pauza si 1-4 final!Dute mai bine si vezi de tatuca sechelariu care a ingropat fotbalul bacauan pupincuristule!

sa va fie rusine ....blatistilor.....pai ii bateti pe panciu,bateti la galati pe sintetic unde e greu de tot sa castigi si va predati acas in fata primarului paranoia,,,rusine blatistilor.....


Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN AEROSTAR BACAU

Aerostar Bacau - AFC...

Aerostar este la prima victorie in aceasta editie de campionat.

Aerostar Bacău -...

Aerostar Bacău a trecut cu emoțiile penaltyurilor în faza următoare a Cupei României.

VIDEO / Dobarceanu...

Golul a fost reusit in amicalul cu Ceahlaul II P. Neamt.

VIDEO / Gol de...

Jucatorul Aerostarului, Vasile Dobarceanu, a reusit un gol extraordinar in partida de campionat cu Petrotub Roman.

FACEBOOK

 

CELE MAI COMENTATE

MECIURI

  • Aerostar Bacau
    Aerostar Bacau
  • 0:1
  • Foresta Suceava
    Foresta Suceava

04.10.2016 14:30

 Cupa Romaniei

PARIORI

Pariaza pe Bacau!

Cel mai bun site al pariorilor. Gasesti cotele dorite, inclusiv la Divizia B! Daca te simti inspirati, poti deveni tipster!

COMUNITATE

Intra in comunitatea suporterilor bacauani de pe MYSPORT

Ultradixi sau Allblack sint deja foarte cunoscuti pe singurul site din Romania cu continut creat 100% de useri! Pozele sau textele tale pot aparea pe www.bacausport.ro daca le pui tag Bacau

HANDBALVOLEI.RO

IASISPORT.RO

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
1 1 2 3 4 5 6 7
2 8 9 10 11 12 13 14
3 15 16 17 18 19 20 21
4 22 23 24 25 26 27 28
5 29 30 31        

SONDAJ

Considerati ca Bacaul mai are nevoie de fotbal?

  1. Da
  2. Nu



  1. » rezultate
  2. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV

Contact

Scrie-ne la contact_bacausport@yahoo.com în orice problemă legată de sportul băcăuan!



Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart