Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
29.06.2009 FOTBAL

Viitorul Oneşti a promovat, Bradul dă baraj!

Lovitură de teatru în Liga a V-a. Deşi după terminarea campionatului Bradul Mânăstirea Caşin a terminat pe primul loc în Liga a V-a seria Vest, echipa care promovează este Viitorul Oneşti!

     Foto 1

Avansul de două puncte pe care cei din Caşin îl aveau s-a spulberat după şedinţa Biroului executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Bradul a pierdut cu 3-0 partida din etapa a 7-a, cu Bakycom Bârneşti, deoarece au folosit un jucător în stare de suspendare.

În teren, rezultatul a fost egal, 2-2, însă Bradul a contestat un jucător şi a câştigat acel meci cu 3-0. Numai că, ulterior, AJF a descoperit că nici Brabul nu a fost în ordine, cei din Mânăstirea Caşin folosind un jucător în stare de suspendare. În aceste condiţii, Viitorul a terminat pe primul loc, cu 60 de puncte, în timp ce Bradul a acumulat doar 59 de puncte. "Dacã au nemulţumiri, cei de la Bradul pot veni sã consulte rapoartele de joc", a spus un oficial din cadrul AJF Bacãu.

Meciurile de baraj se vor disputa pe 7 şi 8 iunie. Astfel, primul meci se va disputa între Voinţa Podu Turcului şi Lumina Iteşti, în timp ce în al doilea joc se vor întâlni AS Hemeiuşi şi Bradul Mânăstirea Caşin. Ambele jocuri vor avea loc pe stadionul Letea, de la ora 18.

COMENTARII (26)

De eu pe 27.07.2009 la 12:32

Bai in primul rand nu mai tot spuneti de echipa din Casin pt. ca Casinul nici nu are echipa,Bradu este echipa din MANASTIREA CASIN ,cu totul alta treaba.Si voi astia care tot comentati la adresa acestei echipe sunteti cei mai mari tarani...bai

De smecher pe 01.07.2009 la 09:25

mai bn sar desfinta casinul oricum joaca degeaba=)):)) ea sa vad care e deacord cu mine:))

De nu conteaza :)) pe 01.07.2009 la 02:52

lasati nui nimik casin mai bn e la lopata si la strans recolta in toamna si la vizionarea unui alt meci in liga a 5 =))

De Alex pe 30.06.2009 la 13:27

Hemeius 5 - 1 Casin!Gol Victoraas!

De ... pe 30.06.2009 la 09:50

cum sa cumpere bai ajf-ul..nu le-a dat lor punctele,v-au luat voua 3 puncte dc?Pt ca ati jucat cu un jucator pe fals...si mai ziceti ca au cumparat ajf-ul...nu stiti cum sa va mai scuzati...recunoasteti ca sunteti praf...acasa oare de ce nu ati avut probleme?pt ca ati cumparat arbitrii...iar in deplasari ati luat bataie mai mereu...sunteti praf...

De ---- pe 30.06.2009 la 09:21

e al 3-lea meci pierdut la masa verde cu 0-3 de bradul in campionatul acesta.primele 2 au fost pentru o legitimatie falsa.unul din "sponsori' a vrut neaparat ca sa intre in teren .

De memo pe 30.06.2009 la 01:05

tzantar cine e pe primul loc:))?nu aud:))=))) casin-hemeius 1-4 {pt casin va marca victoras)=))

De V pe 29.06.2009 la 23:13

Victorash acuma nu ne mai suni?Vrem sa itzi cantam ca suntem cammpioni!Taraniilooooooorrrrr Taraniloooor:X

De Alex pe 29.06.2009 la 23:11

Yuhuuuhuuuuu ! Campioniiiiii!

De .......... pe 29.06.2009 la 23:08

numa asea ati castigat bai besinosilor si descaltatilor ce sunteti in teren v-am batut de va iesit apa din cap bai astya ,acuma aveti gura mare ........

De nu conteaza pe 29.06.2009 la 23:05

ce comisii am cumparat...daca voi a-ti pierdut meciul de la barnesti...nu stiti pe unde sa mai scoateti camasa...si vb de fotbal...mai bine nu vorbiti...ca numai voi stiti cum castagati si acasa si in deplasare...acasa cu parul ...afara cu blatul...pe cand ..la onesti....nu s-a auzit niciodata de vreun conflict...deci va rugam strigati...CAMPIONII...CAMPION I !!!!1

De Tzantzar pe 29.06.2009 la 22:31

Oare e bine sa mai jucati un an in Liga a 5a?:X:X:X!Aaaa dar stai ca voi sunteti campionii:)):)))):))))):))))

De Casin pe 29.06.2009 la 22:29

Daca ati cumparat comisia de asta atzi promovat!Nu aveti treaba cu fotbalu

De Tzantzar pe 29.06.2009 la 22:28

Campioniiiiii Campioniiii! Victoras mai cantzi acuma la telefon Acuma sa ne mai suni sa itzi cantam noi:))!

De geo pe 29.06.2009 la 20:51

casin! hemeiusi va asteapta cu bratele deschise pentru a va lasa inca un an in liga a-5-a . experienta va invinge intotdeauna.HAI HEMEIUS locul vostru nu e in liga 5

De Dan Sascut pe 29.06.2009 la 20:41

Ordinea din clasamentul seriei Vest a fost dirijata de bulangii din comisia de fotbal. Rusine sa va fie. Ati ingropat 2 echipe,Sascutul si Casinul,mai ramine sa va ingroape drakul si pe voi.

De Porky pe 29.06.2009 la 19:36

Bravo bradu! 6-7 ani finantam, facem echipa buna, intram in divizia a, facem stadion, punem nocturna, cumparam jucatori... intram in champions league, castigam tot, cantam CAMPIONII CAMPIONII sa vada si domnul Platini cum sarbatorim noi in stilul smuls fortat! pana atunci mai jucam un an prin liga a 5-a sa mai prindem nitel experienta ...

De Memo pe 29.06.2009 la 17:15

Hai echipa:)) ..... eee dar e bine si de casin;;) nui rau la baraj:-" =)))

De stirbu pe 29.06.2009 la 16:01

chiar asa...cum cantati voi la telefon...:)):)))...parca "CAMPIONII CAMPIONII"....si radeati....dar cand v-am zis ca cine rade la urma rade mai bine....voi astia de la Casin nu ma-ti crezut...:)):)))...cam astai...:)):))...sa va aud acum cum strigati:)):)))

De dofteana pe 29.06.2009 la 15:05

felicitari copiilor din onesti , iar pe cei de la casin ii astptam si la anu pe la noi k mai avem mici probleme de rezolvat. acu sper k hemeiusul s va bata si ei.hai dofteana.ne vedem la anu.

De Nacu pe 29.06.2009 la 14:27

Cum era victoras mel aia???? u stii cum era la telefon .... CAMPIONII CAMPIONII =)))))

De bunghez pe 29.06.2009 la 14:04

la baraj cu voi ba casin :)) campionii campionii :X

De jucatorul pe 29.06.2009 la 13:16

Totusi punctele din contestatia cistigata de Viitorul , de ce nu apar in clasament ! Responsabilii AJF uita de hotararile comisiilor ?

De :) pe 29.06.2009 la 13:12

La baraj se intalnesc doua echipe de ciobani:) casin si hemeiusi Nu simpatizez cu nicio echipa, dar e bine de stiut ca fotbalul se poate juca si altfel nu cu telefoane si cu pretentii;) Bravo pustilor de la Onesti!

De salu... pe 29.06.2009 la 12:51

cam asta-i cu Casinul....s-au dus...cine rade la urma rade mai bine:)):)) cine stie cunoaste:)):)))

De cris pe 29.06.2009 la 12:48

ce bine k nu a promovat casinul si merge la baraj.hai as hemeiusi k ciobanimea aia de la casin nu merita in liga a 4-a


Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN FOTBAL

VIDEO / Vulturul...

Golul a doilea marcat de Tanasa in partida Vulturul Magiresti - CSM Moinesti 3-1

FACEBOOK

 

CELE MAI COMENTATE

MECIURI

  • Aerostar Bacau
    Aerostar Bacau
  • 0:1
  • Foresta Suceava
    Foresta Suceava

04.10.2016 14:30

 Cupa Romaniei

PARIORI

Pariaza pe Bacau!

Cel mai bun site al pariorilor. Gasesti cotele dorite, inclusiv la Divizia B! Daca te simti inspirati, poti deveni tipster!

COMUNITATE

Intra in comunitatea suporterilor bacauani de pe MYSPORT

Ultradixi sau Allblack sint deja foarte cunoscuti pe singurul site din Romania cu continut creat 100% de useri! Pozele sau textele tale pot aparea pe www.bacausport.ro daca le pui tag Bacau

HANDBALVOLEI.RO

IASISPORT.RO

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
1     1 2 3 4 5
2 6 7 8 9 10 11 12
3 13 14 15 16 17 18 19
4 20 21 22 23 24 25 26
5 27 28 29 30 31    

SONDAJ

Considerati ca Bacaul mai are nevoie de fotbal?

  1. Da
  2. Nu



  1. » rezultate
  2. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV

Contact

Scrie-ne la contact_bacausport@yahoo.com în orice problemă legată de sportul băcăuan!



Studiul de Audienta si Trafic Internet
paykasa - paykasa kart