Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
03.05.2009 LIGA IV

FOTO/ Siretul Prăjeşti – AS Mărgineni 1-0 (0-0)

Cel mai interesant meci al etapei a 29-a s-a desfăşurat la Prăjeşti, în prezenţa unui public numeros. Meciul a fost unul echilibrat, în care gazdele au dat o replică pe măsură ocupantei locului doi in clasament.

     Foto 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44

Gazdele au început partida în forţă, controlând mijlocul terenului. Apoi, echipa din Mărgineni a stabilizat jocul şi a apărut mai des la finalizare. Scorul alb înregistrat la pauză a reliefat cel mai bine echilibrul din prima parte.

Repriza secundă a arătat cu totul altfel. Spiritele s-au încins atât în teren, cât şi pe marginea lui. Unul din spectatori a strigat către echipa oaspete: “Nu aveţi faţă de locul doi!”.

Mărgineniul a avut ocazia să dea lovitura (minutul 80) prin Palade însă acesta a trimis mingea în bara transversală, după ce a scăpat singur cu portarul.

Echipa din Prăjeşti nu s-a lăsat impresionată de ocaziile adversarilor. În minutul 89 un jucător de la Siretul a pătruns pe partea stângă a defensivei oaspeţilor, a centrat în mijlocul careului, de unde Elvis Pascal a înscris fără probleme.   

COMENTARII (8)

De dany pe 14.05.2009 la 12:43

jucati cu fostele tricouri a lu fc onesti nu aveti bani de tricouri=))

De mariusino pe 11.05.2009 la 21:57

ba da ce puteti sa comentati despre arbitrul asta de la Prajesti si mai ales de asistenti. au fost prea corecti pe bune. asa ca uitati de toate prostiile astea ca nu aveti dreptate

De miky pe 06.05.2009 la 22:30

mama ce program cu prajestiul number one! hai baietii ca sunteti tari tineti-o tot asa sa ajungeti pe locul numer one!

De emy pe 05.05.2009 la 20:36

hai prajestiul..........

De Mihaela pe 05.05.2009 la 14:38

hai Prajestiu......... cik tzarani mari...mai tzaran esti u dekt ei. bv baietzi tzinetzi-o tot asa \:D/

De sarsa pe 04.05.2009 la 11:01

hai Prajestiu :)))

De sal pe 03.05.2009 la 21:53

tzarani mari ce sa mai....

De necaz pe 03.05.2009 la 20:39

sa'l bag in dragoescu si in asistentii lui...azi ati fost papagali ;)


Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN LIGA IV

Curita ia distanta in...

Viitorul Curita este principala beneficiara a etapei din acest weekend!

Programul de weekend...

O etapa cu rezultate previzibile, mai putin victoria celor de la Zemes la Siretul Partida de la Moinesti s-a...

FACEBOOK

 

CELE MAI COMENTATE

MECIURI

  • Aerostar Bacau
    Aerostar Bacau
  • 0:1
  • Foresta Suceava
    Foresta Suceava

04.10.2016 14:30

 Cupa Romaniei

PARIORI

Pariaza pe Bacau!

Cel mai bun site al pariorilor. Gasesti cotele dorite, inclusiv la Divizia B! Daca te simti inspirati, poti deveni tipster!

COMUNITATE

Intra in comunitatea suporterilor bacauani de pe MYSPORT

Ultradixi sau Allblack sint deja foarte cunoscuti pe singurul site din Romania cu continut creat 100% de useri! Pozele sau textele tale pot aparea pe www.bacausport.ro daca le pui tag Bacau

HANDBALVOLEI.RO

IASISPORT.RO

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
26           1 2
27 3 4 5 6 7 8 9
28 10 11 12 13 14 15 16
29 17 18 19 20 21 22 23
30 24 25 26 27 28 29 30
31 31            

SONDAJ

Considerati ca Bacaul mai are nevoie de fotbal?

  1. Da
  2. Nu



  1. » rezultate
  2. » arhiva sondaje

Programul GSPTV

  • Sursa programelor TV

Contact

Scrie-ne la contact_bacausport@yahoo.com în orice problemă legată de sportul băcăuan!



Studiul de Audienta si Trafic Internet